Am stranutat, scuturandu-mi capul si inchizandu-mi ochii in timp ce impingeam in portile de fier ale cimitirului ce pareau a fi inchise. Era tarziu in noapte, in jur de ora 1, doar venisem de la o petrecere si m-a traznit ideea sa imi vizitez tatal, ca nah acum eram si mai plin de curaj ca de obicei pentru ca luasem ceva la bord. Mi-am cuprins bratele in palme, frecandu-le usor pentru a le incalzi caci era al naiba de frig la ora aia si geaca mea de blugi era subtire.
Am oftat, privind lacatul gigantic de pe porti si m-am bucurat macar de faptul ca luna stralucea cu putere pe scena cerului, oferindu-mi lumina. M-am catarat putin mai greu ca de obicei din cauza alcoolului, dar am reusit in cele din urma sa trec pe partea cealalta, in cimitir.
Am pasit incet si calculat, nu aveam niciun motiv de graba, eram doar eu, linistea noptii si vreo cateva sute de morti. Nu trebuia sa ma concentrez prea mult, invatasem deja drumul si il urmam cu precizie, imi vizitam tatal de multe ori pentru ca el fusese omul pe care il apreciasem si singurul care a reusit sa-mi sparga apararea, sa ma inteleaga, de asemenea si cel care m-a invatat sa cant la pian, pot spune ca mi-a daruit mai mult decat as fi cerut vreodata.
Am ajuns in cele din urma si m-am lasat pe vine, degetele lungi si subtiri alunecara usor pe marmura alba a crucii, simtindu-i raceala si incrutandu-mi instinctiv sprancenele.
